Reeditare Live aus Berlin

Rammstein reeditează celebrul DVD “Live aus Berlin”, care conţine legendarul concert înregistrat la Wuhlheide în august 1998. Lansarea oficială a DVD-ului reeditat va avea loc în 27.03.2020. Concertul, în format digipack, va conţine, pe lângă setlistul deja cunoscut, şi versiunea cenzurată a “Bück dich”.

Canalul oficial Rammstein de youtube a publicat un film de tip “time lapse” de 2,38 min, în care ne este prezentată pregătirea gazonului stadionului (Dresda, 2019) şi ridicarea scenei, în cadrul turneului european de stadioane. Această scenă presupune o muncă de echipă impresionantă, cu peste 60 de ore necesare pentru ridicarea ei şi peste 1000 tone de material.