The Gauntlet: Cum merge?
Richard: Merge bine, multumesc. Lucrurile se precipita, nu stiu de ce. Nu sunt obisnuit sa tin legatura cu presa dar mi s-a cerut asta.
The Gauntlet: Trebuie sa fie un lucru bun. Daca nu ar fi fost asa, ai fi fost ingrijorat.
Richard: Da, asa e. Nu cred ca am primit vreodata atat de multe critici pozitive de la presa si jurnalisti. Cred ca e minunat. Cred ca e singurul mod de a-ti da seama daca un album e bun, pentru ca oamenii nu mai cumpara albume. Ceea ce aud de la oameni este ca, cu cat asculta mai mult albumul, cu atat il indragesc mai mult.
The Gauntlet: Sunt de acord. E un album complex.
Richard: Este. La inceputul lui, poti auzi de unde provin. Pe masura ce albumul se deruleaza, capata o stare aparte, care imi place. Am fost surprins ascultandu-l intr-o zi, cat de rock este. Ma asteptam sa devina un album dark, de la inceput. Esti de acord?
The Gauntlet: De acord. Prima piesa “Emigrate” este foarte Rammstein. Imi place piesa, dar incercam sa scap de ideea ca restul albumului Emigrate va fi doar Rammstein 2. Insa dupa acel cantec, adevaratul album iese la iveala.
Richard: Exact.
The Gauntlet: “Emigrate” a fost un cantec care nu a mai incaput pe un album Rammstein, dar ti-a placut mult?
Richard: (rade) A fost una dintre piesele pentru care am fost trist ca nu a fost inregistrata cu Rammstein. Imi place sa ascult muzica in masina. Investesc mult efort si multi bani intr-un sistem audio pentru masina. Dintr-un anume motiv, ma incarc doar ascultand un CD in masina. Acolo muzica are o alta dimensiune.
The Gauntlet: Asa eram si eu, dar acum am copii, deci e cam dificil sa manuiesc radioul in masina.
Richard: Da? Cati copii ai?
The Gauntlet: Am doua fete, de 2 si 6 ani.
Richard: Si eu am doi, dar sunt mult mai mari. Fiica mea are 17 ani in februarie, iar fiul meu 15 ani in decembrie.
The Gauntlet: Nu-mi imaginez cum e sa ai o fiica adolescenta.
Richard: E unul din lucrurile pentru care nu am fost pregatit. Nu am fost chiar un tata cand locuiam impreuna. Cand am divortat, de fapt in primii 6 ani, am impartit custodia copiilor. Locuiau doua saptamani cu mine si doua cu mama lor. A fost usor la inceput, inainte sa devina adolescenti. Imi amintesc cand mama lor m-a sunat si m-a rugat sa ma intorc. Sunt un tata bun de fapt, dar am limitele mele. Ca tata, cand spun nu, este nu, dar sunt destul de tolerant. Copiii au nevoie de o limita. Imi amintesc cand m-am intors din Spania, de la inregistrarea albumului “Reise, Reise”. A fost una din cele mai urate saptamani din viata mea. Nu puteam…, nu stiam ce sa fac. Nu cred in violenta sau ceva de genul. Am discutat cu fiica-mea ore intregi si mi-a dat senzatia ca a inteles. Dar in secunda urmatoare a fost din nou dusa. Lipsea la ore, fura. Si in final, s-a potolit. Sper sa ramana asa. Cred ca asa e generatia asta. Nu are nici un fel de constiinta morala. Nu face politica. Poate mi se pare asa pentru ca am fost crescut in Germania. Cand am crescut, aveam teluri. Nu cred ca astazi copiii mai au teluri.
The Gauntlet: Asta e marea mea problema. Sper ca fiica-mea sa inteleaga ce ii spun. Copiii tai stiu ca tatal lor e Richard din Rammstein? Inseamna asta ceva pentru ei?
Richard: Fiica-mea asculta toate albumele Rammstein, pentru ca este brutal de onesta. Daca nu-i place ceva, nu-i place. Dar nu ma mai pot folosi de ea, pentru ca stie cum sa ma multumeasca. Stie sa ma multumeasca, ca sa scape.
The Gauntlet: Imi imaginez ca pe masura ce creste, devine ceva de genul “bun cantec tata, imi dai cheile de la masina?”
Richard: Exact, exact. Am folosit-o mult pentru piesele Rammstein si intr-un fel s-a sustras. Asta e problema, o parte din ce am gresit de fapt. A primit atentie nefacand nimic practic. Nu a trebuit sa experimenteze probleme reale. Trebuie sa muncesti al naibii in viata sa ajungi undeva. Disciplina e un lucru pe care nu multi il cunosc. Tatal meu vitreg ma batea rau, dar la sfarsitul zilei, deveneam disciplinat. Nu spun ca asta e cel mai bun lucru de facut, dar la sfarsitul zilei, disciplina e cea care aduce succesul. Sa fii copilul cuiva care a reusit e greu. Trebuie sa realizeze aceste lucruri ea insasi. Sper ca va intelege toate acestea mai devreme sau mai tarziu.
The Gauntlet: Nu-mi place sa schimb subiectul. Putem vorbi ore intregi despre copiii nostri, dar aveti un album care vine curand.
Richard: (rade).
The Gauntlet: Emigrate este un proiect solo? Unde vrei sa ajungi cu el?
Richard: A inceput de fapt ca un proiect si s-a transformat intr-o formatie. Voi continua cu asta, pentru ca ma echilibreaza ca individ. Cel mai important lucru pentru mine e ca, in ultimii ani, nu am mai fost fericit sa cant doar intr-un grup. Sunt genul care are prea multa energie. Ca si cum, daca iti place prajitura cu ciocolata, e bine, dar daca esti fortat sa manaci numai prajitura cu ciocolata tot timpul, vomiti. Emigrate mi-a dat sansa sa imi impart energia in doua. Nu am crezut niciodata in monogamie. Mereu am crezut in dualitatea vietii. Dar pentru mine, sa-mi creez o noua identitate si sa separ cele doua vieti a fost o mare oportunitate la inceput. De-asta cred ca Emigrate e mai mult ca un remediu pentru mine. Imi da voie sa ma intorc la Rammstein si sa fiu chitaristul fericit.
The Gauntlet: Din felul in care descrii Rammstein pare ca e un loc ingrozitor.
Richard: Nu, nu ma refer la faptul ca a fi in Rammstein e rau. Fiecare formatie are ritmul sau. Pentru mine, a lucra prea mult sau a impinge lucrurile prea mult nu a facut bine trupei. Daca esti intr-o masina si conduci cu 200 de mile/h si restul conduc cu 100 mile/h s-ar putea sa fie nevoie de o ambulanta. Trebuie sa realizezi de la inceput care e ritmul unei formatii, care e viteza ei. M-a marcat mult la inceput si am luat-o foarte personal, pentru ca am crezut ca voi face lucruri grozave cu trupa. Odata ce m-am putut distanta de trupa, am putut realiza ca trupa are ritmul ei. Cel mai important lucru e sa tii formatia completa. Atatea formatii s-au agitat mult si au muncit pana la epuizare ca in cele din urma sa arda complet. La ce ajuta sa stea impreuna 5 ani si sa dispara? Asta era problema. Sa ma impart intre doua trupe, asta aveam nevoie. Mereu am gandit ca trebuie sa cant. Toti chitaristii viseaza la asta. Nu-mi imaginam sa imbatranesc si sa nu cant. Cand am ajuns in SUA in 2001, scriam intr-una. New York ma inspira. Nu stiam unde voi ajunge cu asta. Dar dupa ce am tot compus, am decis sa o fac. Trebuia sa-mi inving frustrarea, sa merg mai departe si sa cant. Ceea ce voiam sa spun nu era despre ce cant, ci despre o atitudine corecta pe care sa o am. Daca ai ceva de spus, trebuie sa o faci corect. Rammstein e o democratie.
The Gauntlet: De-asta ai creat Emigrate? Ca sa ai un control al vietii tale de dinainte?
Richard: Da, da. E frustrant dupa o vreme sa ai o viziune puternica. Sunt un tip creativ si era frustrant sa fac mereu compromisuri. Chiar daca mergea. Compromisul nu e un lucru bun pentru mine. O iau prea personal. Eu cred in echipa. Si cred in chimia unei trupe. Cred ca imi place sa fiu cel care ia deciziile. Cred ca muzica insasi trebuie sa fie regele, dar eu vreau sa fiu regina. Ne-a luat un timp sa invatam asta. Suntem in punctul in care suntem toti fericiti din nou. Suntem toti egali. Asta e cel mai important lucru. Intorcandu-ma la Emigrate, imi da mai mult control in ce vreau sa fac. E un lucru bun, dar poate fi si rau in acelasi timp. Imi e dor sa ma pot certa pentru anumite lucruri.
The Gauntlet: E mai multa satisfactie sa fii in fruntea unei trupe?
Richard: Nu m-am gandit chiar la asta. E mai mult vorba de mine, ca nu ma simt complet ca si compozitor, neexprimand ceea ce e viata mea. Chiar cand am inceput sa cant la chitara, eram mai mult interesat de cantec si cum putea fi cantat si toate astea. Fara sa-mi folosesc vocea in Rammstein, muzica mea avea mereu acea vibratie dramatica si intunecata. Pentru mine, nu suna complet. Am vrut sa-mi folosesc vocea, ca sa sune corect. Asta a fost foarte important pentru mine, sa-mi scriu piesele pentru vocea mea. Voiam sa fiu un compozitor complet.
The Gauntlet: Jacob Hellner si Stefan Glaumann au fost chemati sa produca si sa mixeze albumul?
Richard: Nu chiar. Pentru ca trupa pe care am format-o nu cantase niciodata impreuna, eram agitat din cauza scenariului. Poti construi o trupa mare pe hartie, dar pana nu intra in studio impreuna, chimia poate sa nu fie buna. Pentru ca eram agitat la inceput, l-am rugat pe Jacob sa ni se alature. Odata ce am realizat ca nu am de ce sa ma tem, el a devenit de fapt un consultant. Am scris 17 cantece in doua saptamani. Aveam o gramada de ingineri in America pe care ii admiram, dar nu mi-i permiteam. Am lucrat mult la Rammstein cu Stephan si era un tip in care puteam avea incredere. Nu a fost usor la inceput, recunosc. El incerca sa adapteze sound-ul Rammstein la piesele Emigrate. Ascultam piesele si eram foarte frustrat. Nu era viziunea mea asupra lor. Nu puteam sa-i explic. Foloseam o metafora despre cub, ca sa-i explic Emigrate. Nu stiu de unde imi venea. Ii spuneam despre sound-ul cubului, ca trebuie sa fie mai “cubic” si functiona. De aici, s-a indepartat de sound-ul Rammstein. Jacob venea si asculta si ne spunea daca ii place sau nu. Am schimbat rolurile. Mi-a placut mult in final. Aveam emotii in privinta schimbarii rolurilor. Stephan a fost extraordinar, caci aveam opinia lui asupra pieselor. In privinta mixarii, sunt multe directii in care poti merge cu o piesa. A fost minunat ca mi-a ascultat sfatul si a facut o treaba minunata.
The Gauntlet: Cred ca Emigrate te predispune mai bine pentru muzica decat Rammstein.
Richard: Asta zic si eu. Vad filmul intr-un cantec, ca un soundtrack. Imi place sa intru in atmosfera, fara voce. Am spus la revedere unei lumi vechi si hello unei lumi noi. E o mare schimbare. A trebuit sa spun la revedere trupei Rammstein si copiilor mei si i-am lasat. Imi era bine in Berlin. A fost o mare schimbare. Cel mai important pentru un artist e sa mearga pe drumul nesigur. Trebuie sa ramai flamand ca artist si ca si compozitor. Daca devin prea fericit, nu mai pot scrie. In subconstient, un compozitor trebuie sa fie deprimat sau mereu suferind. Ce loc mai bun exista pentru a suferi decat New York?
The Gauntlet: Cantecul “You Can’t Get Enough” are un tempo mai lent si e mai melancolic decat celelalte de pe album.
Richard: Toate piesele sunt foarte personale. Nu vorbesc niciodata despre versurile mele. Vreau sa creez un dialog cu toti cei care ma asculta. Daca poti crea o poveste cu versurile mele, cred ca e fantastic.
The Gauntlet: Nu te intreb despre versuri. Versurile unui cantec sunt ca poezia si ceea ce vad eu poate fi diferit de ce vezi tu.
Richard: Imi amintesc ca la scoala aveam ore de arta si profesoara venea cu picturi vechi si noi spuneam povesti despre ele. La sfarsitul orei profesoara ne spunea care e povestea reala din pictura. Eram mereu dezamagit, pentru ca povestile noastre erau mult mai bune.
The Gauntlet: Am fost foarte dezamagit sa aflu despre ce e vorba in “Old Man” a lui Neil Young sau sa aflu originea unor piese de-ale lui Bob Dylan. Au scris cantece care trebuie sa fie lasate in voia imaginatiei.
Richard: Exista o carte despre compozitie. E vorba de toti compozitorii americani ca Dylan sau Young si de multi altii. Toti vorbesc despre a scrie muzica si despre piese care au cuvinte care vin la intamplare. Doar tipau ceva fara sa stie ce va iesi si asta era pe moment. Asta fac eu. Uneori incep sa schimb, dar ma opresc. Cred ca un cantec bun iese atunci cand iei acele cuvinte care ies afara la inceput si cand creezi un cantec pentru ele.
The Gauntlet: Limba germana e mult mai expresiva. A fost dificil sa iti exprimi emotiile la fel de bine in engleza?
Richard: Germana e o limba extraordinara, dar e foarte complicata. Nu multi pot scrie in germana. Cred ca Till face o treaba foarte buna cu asta. Mai sunt cativa care imi plac. Ai nevoie de un anume tip de muzica pentru limba germana. Noi pronuntam cuvintele intr-un mod foarte ritmic. Engleza e mai flexibila. Crescand cu muzica in engleza si traind la New York mi-a devenit familiara. Eu cred in mediul care influenteaza catecele cuiva. Mi-a fost mai usor sa scriu in engleza. Engleza e mai putin oficiala. Germana nu poseda vocabularul pentru o conversatie usoara. E mult mai complicat sa faci un interviu in germana. Pot vorbi despre politica sau alte prostii serioase, dar nu pot face conversatie usoara. E minunat sa folosesti engleza ca sa cunosti fete, in germana e prea dificil. Nu poti spune “How is it going?”.
The Gauntlet: Paul Landers ne-a spus saptamana trecuta ca Rammstein pregateste un nou album. Albumul Emigrate pica la intrarea ta in studio pentru Rammstein. Sa nu asteptam un turneu Emigrate?
Richard: Pai asta e problema acum. Ma dedic trupei Rammstein. Scoatem un nou album si toti din Rammstein sunt intr-o buna dispozitie. Cel mai important acum e sa scoatem albumul si sa facem cateva turnee. Asta vreau. Rammstein nu a cantat live de 2 ani si jumatate. Nu am timp pentru Emigrate. Nu o pot face fizic, o pot face mental, dar nu fizic. Deja lucrez la al doilea album Emigrate si sper sa pot avea turneu pentru acesta. Imi place la nebunie sa scriu! Imi place sa creez lucruri. Nu ma pot abtine. E un oras extraordinar in care sa scrii.
The Gauntlet: New York e muza ta?
Richard: (dupa o pauza) Da, l-as numi asa. E un lucru bun.
The Gauntlet: Cred ca toti ne gasim muza in diverse locuri. New York m-a inspaimantat. Sunt din Los Angeles, dar New York e o bestie complet diferita.
Richard: Exista o drama fantastica in acest oras de care am nevoie si pe care o iubesc. Ma simt putin privilegiat. Am casa mea in Soho. Am studioul meu dedesubt. Am energia afara. Pentru mine, diferenta dintre Berlin si New York este ca, de fiecare data cand ies afara ma simt parte a orasului. Daca intru inauntru, ma simt singur. Berlin este exact opusul. Cand ies afara sunt foarte singur. E un lucru ciudat, nu-l pot explica. Acum fac drumuri incolo si incoace lunar, ca sa lucrez cu Rammstein. Un lucru bun cu Rammstein e ca nu inregistram niciodata in Berlin. Sper sa putem inregistra in Los Angeles de data asta. Am vorbit cu baietii si cred ca e o miscare buna. Imi place soarele. Vrem sa intram in studio in martie. Cred ca va fi grozav.
The Gauntlet: Cate piese sunt scrise?
Richard: Avem cam 30 de piese si idei care merita efortul si lucram la voce si la versuri. Le-as numi mai mult idei decat piese complete. Maine zbor la Berlin si mergem la Marea Baltica sa terminam piesele si sper ca va merge totul bine.
The Gauntlet: Paul spune ca piesele suna mai metalic decat cele precedente.
Richard: Imi plac. Se preteaza mai bine live. Multe dintre ele pe moment sunt un fel de jam sessions. Improvizam ore intregi si vin toate aceste idei. M-am simtit foarte bine in ultimul timp doar improvizand si asa e un semn bun. Lucrurile par a merge prea bine. Cel mai dur album pe care l-am facut, cu cea mai multa suferinta a fost “Mutter” si multi cred ca acesta e cel mai puternic album al nostru.
Jason Fisher, The Gauntlet
noiembrie 2007