I-am gasit pe Christoph, Oliver, Till si Flake delectandu-se cu desertul oferit de pensiunea in care erau cazati, dupa pranzul din pauza filmarilor videoclipului “Rosenrot”. Christoph m-a zarit de la distanta si am inteles ca e timpul sa ma apropii. Pe masura ce pasii ma purtau spre locul in care cei patru se relaxau, privirea lui Christoph, ca si a mea dealtfel, exprima uimire si surprindere. Zambeste. Placut…
C: As putea sa va retin doua minute? Stiu ca nu aveti prea mult timp…
Christoph (zambind si continuand sa fie surprins): Da. Sigur.
Ma prezint.
C: Sunteti pentru prima data aici…
Christoph, Oliver: Da, e prima data cand venim aici.
C: Uuuhh, trebuie sa scap de emotii cumva… In primul rand, am nevoie sa stiu daca avem vreo sansa sa va vedem intr-un concert in Romania. Veti veni aici, intr-un viitor apropiat?
Christoph: Nu stim. Poate. Nu stim inca exact. Nu avem inca nimic in plan in acest sens.
C: Stiu ca intentionati sa luati o pauza de aproximativ un an…
Oliver, Christoph: Da, va fi o pauza… poate nu chiar atat de lunga… Dar nu avem concerte planificate.
C: Trebuie sa stiti ca aveti multi fani aici. Sunt multi oameni care vor sa va vada live aici. Ati schimbat multe vieti in decursul timpului…
Toti patru incuviintand cu uimire, surprindere, incantare: Oh, chiar?
In tot acest timp, Till ma privea fix, indelung, fara a schita nici un fel de gest. Era atent la discutia noastra fara a interveni, desi ma adresam tuturor. Flake, aflat la distanta de mine, privea interesat si cu un aer timid.
C: O prima impresie despre acest loc? Ati reusit sa vedeti mai mult din aceasta zona?
Oliver: Nu, nu stim nimic de aceasta zona. Am venit doar aici, filmam si plecam. Nu am reusit sa vedem mai mult. Dar aceasta zona, unde ne aflam acum este frumoasa. Mi se pare absolut ok!
C: Ati schimbat putin scenariul pentru videoclipul “Rosenrot”. Nu urmati intocmai povestea cantecului…
Oliver: Da, l-am schimbat destul de mult. Dar e bine asa…
Intre timp, un grup mare de indivizi din echipa de filmare i-au asaltat pentru autografe si fotografii, o tipa din staff-ul lor repetand ca nu trebuie sa fie sufocati. Am fost de acord, retragandu-ma si intorcandu-ma cu coperta DVD-ului “Lichtspielhaus”.
C: Pot avea si eu autografe de la voi?
Christoph: Desigur, cum sa nu? Cum te cheama?
C: Cristina…
Till (incepe sa cante vesel cu incredibila sa voce pe bass, si cu acel “r”!, adaugand in germana ceva ce n-am putut deslusi ): “Cristina, Cristina, …..”
……………
C: Richard, hallo, imi poti da un autograf, te rog?
Richard (zambind): Desigur…
C: Sunt teribil de incantata sa te cunosc… (Ma prezint. Se arata surpins si incantat sa afle de site si de grupul mare de admiratori.) Trebuie sa stii ca aveti multi fani aici, care va asteapta. Imi poti spune ca veniti aici, intr-un concert, cat de curand?
Richard (continuand sa zambeasca, foarte atent la mine): Cat de curand?..
C: Nu stiu, cel mult un an…
Richard: … mai mult de un an…
C: Stiu ca luati acea pauza de un an…
Richard: Nu va fi un an, ci o jumatate de an.
C: Cum asa? Si ce veti face dupa?
Richard: Ne vom intoarce in studio, pentru un nou album. Si abia dupa ce-l vom scoate vom incepe un nou turneu. Si atunci va fi si Romania. Sper. Ne gandim la asta. Dar… tinem legatura… (aratand spre el si spre mine)
C (placut…”ingrozita”): Tinem legatura??? Vorbim? Cum???
Richard (cu un zambet larg): Pai da, tinem legatura, vom mai vorbi…
Suntem intrerupti de un tip din staff-ul lor care il doteaza cu un marker argintiu pentru autograful meu, pe care, de emotie si de pierduta ce eram, l-am distrus, inchizand si strangand tare coperta in maini… A ramas “R”-ul mare, de la initiala numelui sau.
C: Vreau sa stii, Richard, ca ati schimbat coordonate in vietile oamenilor de aici, mai ales dupa ce v-au vazut in concertele din Praga si Budapesta. V-au vazut multi romani acolo, fiind orase mai apropiate de noi. Si eu am fost in ambele locuri.
Richard: Da, inteleg ca ati ales locurile cele mai apropiate de voi… Eu cred ca vom reveni aici. Nu stiu ce sa spun acum… Acum nu exista nimic planificat pentru viitor.
C: Dar, veti mai concerta acum, dupa aparitia “Rosenrot” in America de Nord si de Sud?
Richard: Nu, nu cred ca mai mergem acolo. As spune ca nu.
C: Nici nu stii ce inseamna pentru mine sa pot fi aici, acum, cu tine, discutand…
Richard (cu un zambet … incredibil de albastru): Unde locuiesti? Esti din zona?
C: Da, locuiesc in Brasov, cel mai apropiat oras de acest loc. De fapt, zona face parte din judetul Brasov. Cum ati decis sa filmati aici? Sunteti pentru prima data…
Richard: Da, e prima data. Arata foarte bine locul. Nu cunosc zona si nu am reusit sa vad mai mult, insa nu noi am luat decizia de a veni aici. Managerul nostru a venit intr-o zi cu elicopterul in zona, a vazut locul si a spus ca aici trebuie sa filmam.
C: Avem foarte multe locuri ca acesta in Romania si chiar in jurul Brasovului. Natura e foarte generoasa aici.
Richard: Chiar? Sunt multe? E frumos…
C: Da… Spune-mi, ati schimbat scenariul pentru clipul “Rosenrot”…
Richard (zambind): Da, suntem toti sase calugari…
Intre timp, colegii lui urca in masini. Trebuie sa plece si el.
C: Ma bucur enorm sa va vad aici, Richard. Iti multumesc. Va astept in Romania, nu uita! Good luck!
Richard (imi strange mana): Si eu iti multumesc. Numai bine si tie. Take care…
………………………
Pe Paul l-am prins in mare graba spre locul filmarii…
C: Paul! Trebuie sa am un autograf de la tine!
Paul (foarte vesel, cu acel zambet dulce): Sigur!
Ii explic si lui cine sunt. Este si el placut surprins sa afle de noi.
C: Stii ca aveti multi fani aici, in Romania?
Paul: Desigur, stiu!
C (zambind si eu fericita): Chiar stii?
Paul (razand): Da, chiar stiu!
C: Deci, veti veni la noi in concert?
Paul: Posibil.Acum nu stim sigur. Sa vedem…
Fredonand ceva vesel, semneaza pe coperta DVD-ului meu, si-mi deseneaza o fatza care zambeste, foarte haioasa. Drept multumire, ma arunc la gatul lui, il sarut pe obraji si ne strangem puternic in brate. Sunt fericita…
C: Iti multumesc, Paul. Pentru TOT. Sunteti…
Paul, incuviinteaza, ma ajuta prin gesturi si mimica: “Stiu… si voi… totul e ok. Numai bine.”
Nu ma condamnati ca nu am intrebat mai multe… Stiu… ar fi trebuit sa spun… ar fi trebuit sa intreb… ar fi trebuit… insa cand esti acolo, in mare graba, avand prea putin timp de a fi cu ei intre pauza de dupa masa de pranz si plecarea spre filmare, cand esti acolo, pentru prima oara, cu cei carora le dedici mare parte din timpul si viata ta interioara, cand cu o zi inainte nu indrazneai sa visezi ca-i vei putea vedea, ca le vei putea vorbi, ca te vor privi, ca-ti vor zambi, ca te vor imbratisa sau atinge… traiesti clipa de clipa cu constiinta faptului ca te afli la marginea realitatii, ca oscilezi in fiecare clipa intre a fi si a nu fi… ca esti binecuvantat… ca este destin… ca esti unic, ca esti si mic si imens, ca te schimbi precul cerul deasupra capului tau… A fost doar o clipa uriasa, totul intr-o clipa…
Iertati-ma ca nu am avut timp si putere pentru mai mult….
cristina@rammstein.ro