Duminica, 13 noiembrie 2005 (zi cu noroc), Magura, aproximativ 2 km de Zarnesti – Brasov.
Locul este salbatic si bland in acelasi timp, prin frumusetea rapitoare care te imbie sa privesti, sa respiri, sa traiesti.
Pentru ca ziua buna se cunoaste de dimineata, am inceput acea zi la o ora mica, dand multe telefoane. Se parea ca oamenii aveau treburi multe si ca nu pot veni. Dar fiecare a facut tot posibilul sa-si amane acele urgente. Si bine ati facut, fratilor!
Am ajuns acolo in jurul orei 12,30. Sase tipi (fara sa ne gandim ca acest numar are vreo legatura cu trupa…hehe!) a caror exuberanta s-a impletit intr-o nesperata intalnire.
“In meiner Kette fehlt kein Glied”… Din lantul nostru nu a lipsit nici o veriga.
Pe masura ce reuseam sa distingem de la distanta pe fiecare dintre cei sase calugari, uimirea si fericirea noastra ne impingeau cu sadism catre stari extreme, cu care aveam sa luptam fiecare in tacere, ca niste soldati constiinciosi si constienti ca de efortul lor tine castigarea luptei.
Ne-am apropiat de dealul pe care calugarii il urca si il coboara spre nunta romaneasca, in plina desfasurare. Locul era intesat de localnici care priveau de pe margine. Nu cunosteau cine filmeaza acolo. “Niste artisti germani”…
Ni s-a spus ca avem voie doar in afara spatiului de filmare. Stiam asta si ne-am conformat, privind de la distanta mica desfasurarea filmarii. Rammstein ne zaresc. Till si Paul ne saluta, facandu-ne cu mana.
In pauza, suntem din ce in ce mai aproape de ei, pe drumul care duce spre pensiunea unde erau cazati. Ii vedem tot mai aproape… 10 metri, 5 metri, 2 metri… Managerul ne incredinteaza ca dupa masa de pranz putem discuta cu ei. O ora de asteptare, in care emotia a continuat sa ne fiarba. O ora in fata muntelui, invaluiti intr-o liniste tulburatoare, nestiind ce aveam sa le spunem. In acel moment, nici nu mai avea mare importanta…
Restul, se cunoaste deja. Conversatia a fost neasteptat de relaxanta, chiar daca valurile uriase ale aceleeasi uimiri si exuberante nu conteneau sa ma inunde. A fost relaxanta, multumita lor, absolut deschisi. Nu ne-au dat nici o clipa impresia unor tipi obositi de prezenta fanilor. Cred ca si ei au fost uimiti sa ne vada in acel decor, departe de lumea dezlantuita.
In tot acest timp, pentru ca i-am abordat in trei momente diferite, m-a obsedat o intrebare: pe cand un concert in Romania. Raspunsul il stim cu totii. As mai adauga ca un concert in tara noastra va fi o certitudine in momentul cand banii nu vor mai fi o problema pentru noi.
Impactul vizual este foarte puternic: sunt frumosi, foarte inalti, cu personalitate si sobrietate penetrante. Apropierea de ei te convinge ca toti, dar absolut toti arata mai bine in realitate decat pe ecran. E o avalansa de senzatii. O data ce ii cunosti, iti raman o viata in suflet si in amintire. Fiecarei clipe ii ceri sa te tina constient de apropierea celor pe care ii iubesti, ii asculti, le urmaresti de departe fiecare pas, “sunt slujitorii urechilor tale”.
Videoclipul “Rosenrot” ne este acum cel mai drag. Este in mare parte romanesc, este al nostru. Revazandu-i in acele costume, in acel decor, incerci sa retraiesti, sau daca nu ai fost acolo sa iti imaginezi cum a fost.
Imposibil de uitat…
Luni, 14 noiembrie 2005, ne-am reintors. Paul, care desi era in mare graba pentru o noua secventa de filmare, a gasit timp pentru a ne saluta, a ne vorbi, a ne strange mana si a ne lua ramas bun. La fel de cald, de vesel si de binevoitor.
Dupa aceste doua zile, cand pleci de langa ei, aluneci fara voia ta in propriul tau vid. Un vid al cuvintelor, al ideilor, al sensului chiar. Trebuie sa plutesti in acest vid o vreme pentru a te regasi.
Multumesc prietenilor mei: Raluca, Edit, Adina, d-l Marian, Laurentiu, PEnTRU si Ovidiu (de la cabana Gura Raului – Zarnesti) fara de care drumul catre aceasta intalnire ar fi fost cu mult mai anevoios. Si lui Catalin Neagu.
Multumesc Paul Landers! Multumim Rammstein!
Multumim voua, tuturor celor care ne sunteti mereu alaturi. Speranta (unui concert) moare ultima…
cristina@rammstein.ro