Iata-ne din nou ajunsi la picioarele Zeilor. De aceasta data, faptul ca stiam ce va urma ne-a smuls total din agonia necunoscutului si, fiind o gasca mare de prieteni am asteptat binecuvantarea divina intr-o atmosfera de totala siguranta a calatoriei magice in care cu totii ne-am lasat purtati de valurile blande ale perfectiunii. Da, Zeii au atins perfectiunea. Nimic nu li se mai poate reprosa.
Deschiderea concertului cu Apocalyptica ne-a dezvaluit o acustica foarte buna a salii. Finlandezii au evoluat foarte bine, dar fara a ne surprinde in mod deosebit. Repertoriul nu a fost minutios gandit, probabil si pentru ca peste numai o saptamana urmau sa aiba propriul lor concert in Budapesta.
Papp László Budapest Sportaréna este o sala noua, cocheta si cu o forma interesanta in exterior. Stand langa ea, ai senzatia ca te vei urca la bordul unui OZN mai “domestic”. Interiorul nu este atat de mare pentru a permite desfasurarea in plen a unui show pirotehnic de anvergura celui de la Praga. Prin comparatie, putem spune ca scena de la Budapesta a fost ceva mai mica si mai simpla din punct de vedere al recuzitei.
Intro-ul, aceeasi incursiune intr-un purgatoriu metalic, mi s-a parut mult mai lung si mai limpede in disperarea pe care si-o propune sa ne-o induca. Pot sa spun ca mi-a atins cativa centri nervosi…
Sunetul a fost foarte clar si foarte bine proportionat cu dimensiunea si forma alungita a salii. Ireprosabil! La Praga, sala fiind imensa (probabil dubla ca si capacitate) si avand o forma circulara, sunetul a fost lasat liber sa explodeze. Era atat de puternic, incat pe alocuri existau pasaje distorsionate. Un sound infernal.
Nu voi repeta prezentarea in detaliu a aceluiasi show, ci voi indrazni un punct de vedere personal in ceea ce priveste paralela intre cele doua concerte la care am asistat.
Show-ul pirotehnic a fost de dimensiuni mai reduse pentru ca arena budapestana nu permite o asemenea desfasurare de forte. Nu au existat exploziile incendiare, flacarile au fost mai mici si mai putine, dar scenariul pirotehnic a fost in ansamblu acelasi.
Spectacolul de lumina a fost de aceasta data mai putin misterios si grandios, dar mai vesel, aratand o trupa mai relaxata, ajunsa practic la penultimul concert al turneului. Acelasi lucru se poate spune si despre miscarea scenica. Este foarte limpede ca exista o usoara oboseala si ca este foarte greu de gasit in fiecare seara energia necesara unui nou show in care sa poti da totul, dar care este compensata de multumirea si siguranta lucrului bine facut.
In ceea ce priveste piesele in sine, se vede ca pana la finalul turneului au mai lucrat asupra versiunilor scenice, astfel incat “Morgenstern” a beneficiat de o prelucrare incantatoare, facandu-ne sa o declaram regina acestui concert. Este uimitor cate resurse gasesc acesti oameni de a improviza noi sounduri mereu surprinzatoare in perfectiunea lor.
“Los” a avut de asemenea o versiune cu totul aparte, mai bine lucrata, mai dura, fiind surpriza show-ului. Piesa s-a terminat apoteotic cu solo-ul lui Flake care intr-un mod hilar a distrus clapa aruncand-o apoi spre public si plecand parca suparat pentru ca nu-i mai facea trebuinta.
Till este un solist desavarsit: vocea lui nu s-a alterat sub nici o forma, cu toate ca parea mai putin energic. Vocea usor mai slaba a fost compensata prin instrumentatia incendiara, toata energia lor concentrandu-se asupra fortei degajata de sunetele metalice.
Ne-au oferit inca un concert marca Rammstein la fel de plin si la fel de maiestuos. Dupa o astfel de experienta nu poti sa nu le recunosti suprematia!!!
Ai avut dreptate, ErgoSum: sala, desi de capacitate mai mica nu a fost plina. Asa e, la Sziget e altceva, sunt multi cehi, nemti, rusi, polonezi, romani… Aici ungurii ne-au dezamagit mai ceva decat cehii. Acum am realizat ca cehii au fost mai vii, mai prezenti si mai constienti de maretia clipei. Lipsa de entuziasm a ungurilor pare nejustificata. Ne facusem o cu totul alta imagine despre un concert la Budapesta. Numai si faptul ca au ramas multe bilete nevandute spune totul…
Insa, daca dupa un concert Rammstein te mai poti gandi ca ai de-a face numai cu o trupa rock (fie ea si foarte buna), dupa cel de-al doilea la care asisti, nu poti decat sa te abandonezi fara cale de intoarcere genialitatii lor si sa te infrupti cu disperare din ea.
Inca o data, concertul de la Budapesta a fost atat de bine gandit, pus in scena si sustinut tehnic si artistic, incat ma declar din nou “invinsa”: ii ador, ii respect si ma inclin in fata perfectiunii acestor oameni-zei. Cu totii avem ceva in comun: atat ei, cat si noi suntem cei mai iubiti dintre pamanteni…
cristina@rammstein.ro