Turneul european 2023 şi documentarul despre istoria Rammstein
Revenim dintr-o pauza de concediu şi online cu veşti extraordinare. Spectacolul continuă! După terminarea turneului european, în timp ce turneul de stadioane de pe continentul american se desfăşoară literalmente fulminant, Rammstein având o energie pozitivă debordantă, – motiv pentru care vă recomandăm să urmăriţi conturile oficiale de Facebook şi Instagram ale trupei, unde trupa postează filmări şi fotografii spectaculoase din concerte, – acum avem şi confirmarea faptului că zvonistica pe tema retragerii trupei după acest concert este născută doar din îngrijorarea fanilor în privinţa versurilor introspective şi contemplative ale albumului “Zeit”, neavând un fundament real.
Unul dintre fanii prezenţi la Meet&Greet în Berlin a avut şansa de a discuta cu Paul Landers, care i-a mărturisit acestuia că trupa se simte extraordinar pe scenă şi nu are de gând să părăsească show-biz-ul prea curând. Aşa cum se ştia deja în mod neoficial, versurile albumului se referă la pierderea unor persoane apropiate trupei şi la astfel de experienţe din trecut, inclusiv în cazul “Adieu”, nicidecum la sfârşitul erei Rammstein.
O altă veste extraordinară este că se pregăteşte un mare documentar despre istoria Rammstein, compus din 4 părţi, care va fi lansat online, iar în paralel, “Ramm4” se va lansa ca single oficial, într-un moment pe care îl considerăm foarte oportun, cu atât mai mult cu cât conceptual, piesa cuprinde o mare parte din istoria Rammstein. Astfel, se va “face dreptate” acestei piese emblematice, care nu a mai încăput pe albumul “Zeit”.
Între timp, Rammstein au anunţat şi un nou turneu european în 2023, pentru care faza de pre-sale, pentru membrii LIFAD începe exclusiv prin Eventim marţi, 6 septembrie 2022, la ora 10, ora locală, şi se termină miercuri, 7 septembrie, la ora 10, ora locală, iar vânzarea generală de bilete începe pe 8 septembrie, ora 10, ora locală. Ora locală este ora locului de unde se cumpără biletul. (de exemplu, prin eventim.de ora locală este ora 10, în România ora 11).
Toate datele de turneu sunt disponibile în secțiunea LIVE.