In data de 1 decembrie 2004, patru indivizi din Brasov (doua cupluri) se imbarcau intr-o masinuta pentru o calatorie-surpriza. Destinatia: Praga – T-Mobile Arena, concertul Rammstein din cadrul turneului european 2004-2005 pentru promovarea albumului “Reise, Reise”. Dupa doua zile lungi si obositoare, presarate cu ploi reci si ceturi dese, cu escale la Budapesta si Viena, ajungem, in sfarsit, in data de 2 decembrie 2004 in jur de ora 19.00 pe “taramul fagaduintei”.
Am regasit Praga asa cum o stiam: probabil una dintre cele mai feerice capitale de pe Pamant, locul de unde simti ca se nasc basmele si in care te simti rasfatat, binecuvantat si recunoscator pentru tot ceea ce iti incanta inima si privirea. Praga poate fi locul care te cheama mereu sa revii si sa intelegi simbioza istorica si culturala dintre Vest si Est. De asemenea, cehii au fara indoiala cea mai buna bere, iar pub-urile si restaurantele au ceva aparte – dincolo de bucatele si bauturile delicioase, servite intr-un mod interesant si mereu surprizator – dovedindu-se a fi o prelungire a atmosferei magice si boeme a orasului catre cele mai ascunse coltisoare ale sale.
Exaltarea a fost uriasa: Rammstein si Praga. Daca ar fi fost si zapada, probabil ne-am fi considerat intrati deja in Paradis.
In data de 3 decembrie 2004, la ora 19.30, ne-am indreptat catre T-Mobile Arena, situata langa Palatul Industriilor si langa celebra fantana artistica Krizik care se unduieste pe muzica in forme si culori dumnezeiesti. In tramvaiul 5, care ne ducea spre locul cu pricina, grupuri de cehi si germani, incalziti de bere sau diferite plante aromate, cantau deja pasaje intregi din piese Rammstein. Printre preferinte erau “Sonne” sau “Moskau”. In fata arenei sute de oameni se indreptau spre intrare inotand intr-o mare de peturi, pahare de bere si fluturasi care anuntau viitoare concerte.
Tensiunea crestea, iar eu simteam ca inima imi invadeaza tot teritoriul stapanit de creier. Asteptam clipa asta de peste trei ani si aveam senzatia ca brusc, totul este prea mult pentru mine.
Am intrat in arena si am gasit cu greu sectorul in care aveam locuri. Sala este uriasa, in ea au loc partidele de hochei ale echipei Sparta Praga. Scena era amplasata intr-o extremitate a terenului, iar publicul in picioare pe teren in fata scenei, si pe locuri in 3 sectoare de tribuna foarte aglomerate. Au fost probabil peste 10.000 de oameni acolo. Am reusit sa intram la primele acorduri disperati ca pierdem inceputul concertului, dar in aglomeratia si vacarmul de acolo nu ne-am dat seama ca nu Rammstein erau pe scena ci Exilia, trupa de deschidere. Nicaieri nu se anuntase nimic despre vreo trupa de deschidere. Din felul in care au sunat Exilia (varianta feminina a celor de la Korn) ne-am dat seama ca va urma un concert Rammstein mult mai in forta.
Surpriza neplacuta a fost ca pe locurile noastre erau deja instalati niste frati rockeri cehi, care nu aveau ce cauta acolo, neavand locuri in sectorul respectiv. Am incercat zadarnic sa le explicam acest lucru. Nu i-a interesat problema, spunandu-ne sa ne asezam unde gasim alte locuri libere. Tocmai langa ei erau 4 locuri libere pe care, bineinteles, am pus stapanire furiosi. Nu dupa mult timp au venit posesorii locurilor pe care sedeam linistiti si care, la randul lor, au incercat sa ne determine sa plecam de acolo. Nu am cedat si le-am sugerat sa cheme oamenii de ordine care s-au infiintat imediat si dupa indelungate discutii situatia s-a normalizat, fiecare ocupand locurile de pe bilete. Fratii rockeri cehi au plecat de pe locurile noastre adresandu-ne un calduros “Fuck You!”. Ceea ce le-am dorit si noi.
Dupa aproximativ o ora, Exilia a parasit scena, iar dupa alta jumatate de ora s-au stins luminile, iar concertul Rammstein incepea cu un intro putin sumbru, in care sase indivizi imbracati elegant (camasi albe cu cravate si purtand ochelari) intra pe scena cu un fel de lanterne indreptate spre public ca si cum ar fi cautat ceva, in acelasi timp lovind cu niste bate metalice de baseball in structura metalica a scenei.
Primele riff-uri ale piesei “Reise, Reise” au invadat timpanele noastre nerabdatoare. Cortina s-a ridicat, iar pe scena a aparut o platforma inalta de circa 5 metri si lunga cam de 20 metri, fiind incadrata la stanga si la dreapta de cate 3 osciloscoape albastre de forma logo-ului Rammstein. Trupa a deschis concertul pe platforma, iar Paul si Richard au coborat de pe ea pe scena, pe un fel de mini-platforme mobile, in timp ce Till a intrat pe scena din interiorul platformei printr-o usa mare circulara.
Vestimentatia lor a fost interesanta si greu de definit: Till si Richard purtau fracuri negre cu interiorul rosu, iar Paul era imbracat intr-un costum traditional bavarez (pantaloni scurti cu bretele, jambiere si nelipsita palariutza cu pana), topaind ca un bavarez. Asemanator cu Paul era imbracat si Flake, cu diferenta ca purta o camasa neagra, ciorapi de plasa negri si pe cap avea o cascheta de soldat. Oliver purta doar pantaloni trei sferuri, fiind vopsit pe corp si cap cu o culoare verde deschis. Pe Christoph l-am vazut pentru prima oara purtand parul lung si negru. Am avut pentru cateva momente senzatia ca privim niste personaje dintr-un basm, din cauza luminilor, a costumelor si a miscarilor. Dar nu, calatoria abia incepea… Sunetul era extrem de clar si mai ales foarte puternic! Vocea lui Till era si ea la fel de limpede si electrizanta, si cu totii s-au aventurat intr-un spectacol de lumina, culoare, efecte pirotehnice si muzica aproape de perfectiune.
A urmat “Links 234” care a sunat ireprosabil. Apoi Till, in centrul scenei a strigat de mai multe ori “Ich hab, keine Lust!”, iar piesa a sunat mult mai violent decat pe album, dar parca si mai bine.
“Feuer Frei” ne-a ridicat ca arsi in picioare, dar surpriza… cei din spatele nostru au strigat (nu prea politicos) sa ne asezam jos. Miile de oameni cu bilete pe locuri stateau jos!!! Asa ca ne-am asezat pe locurile noastre, dar nu pentru mult timp. In final toti cei din spate s-au ridicat si ei in picioare resemnati. “Feuer Frei” a fost completata de traditionalele masti cu aruncatoare de flacari, iar la sfarsit doua explozii uriase au zguduit intregul pavilion. Aici recunosc ca m-am cam speriat. Au fost explozii extrem de puternice!
“Rein Raus” a fost un dialog cu publicul, aratand o trupa calda si comunicativa.
“Morgenstern”, o piesa foarte bine cantata si foarte sensibila, s-a incheiat cu uriase flacari rosii iesite din platforma, langa tobele lui Christoph. Trebuie sa precizez ca, desi eram la o distanta relativ mare de ei, fiecare flacara de pe scena ne incalzea fetele. Poate acesta e motivul pentru care in final Till a ramas la bustul gol, spre deliciul publicului feminin si al meu;)
“Mein Teil” si-a sustinut suprematia prin efecte uimitoare. Varianta de concert difera de cea clasica si suna surprinzator de bine. Till canta la un microfon care are in prelungire o lama de cutit imensa (prietenii stiu de ce…:) si il “fierbe” pe Flake intr-un ceaun urias. Till e imbracat in bucatar si arunca flacari care se transforma intr-un foc imens sub ceaunul in care Flake canta vesel la o clapa improvizata. Apoi acesta reuseste sa scape de a fi gatit, iar Till il fugareste pe scena, timp in care din Flake ies zeci de flacari mici si rosii. Extraordinara scenografie!
“Stein Um Stein” s-a dovedit a fi o piesa foarte puternica live.
Apoi “Los” intr-o varianta blues excelenta. Christoph a coborat de pe platforma si a cantat la o toba improvizata pe scena. Toata trupa s-a strans in fata, aproape de public. Au cantat cu chitari reci, cu efecte blues. Foarte inspirata alegere!
“Moskau” are un intro foarte interesant in versiunea live si suna foarte bine. Show-ul de lumina a fost pe masura. O piesa foarte dinamica, care a mai animat publicul putin apatic.
“Du Riechst So Gut”: Till a utilizat celebrul arc cu flacari folosit si in turneele precedente, iar Paul si Richard aveau efecte pirotehnice pe cate un brat. O piesa clasica, destul de violenta live, dar complexa.
“Du Hast”: un nou dialog cu publicul, care in sfarsit se dezlantuie, dar doar pe teren. Cei din tribune continua sa stea jos si sa priveaca de parca ar fi la film sau la teatru. Un public ceh cam ciudat si destul de rece… Chiar si imbracamintea lor era banala, nu arata a vestimentatia obisnuita concertelor rock. La aceasta piesa Till se intoarce cu spatele, arunca 6 mingi de foc spre partea de sus a scenei, iar doua dintre ele traverseaza sala si explodeaza deasupra publicului. Efectul este socant si ne lasa cu gurile cascate.
“Sehnsucht” a fost interpretata absolut genial si a inceput cu jerbe de artificii, iar din platforma s-au ivit flacari uriase verzi. Fara cuvinte!
“Amerika” a insufletit atmosfera si a acoperit publicul cu milioane de confeti rosii, albe si albastre. Flake se plimba pe o “jucarie” foarte la moda in SUA formata dintr-o suprafata flancata de doua roti mari, cu centrul de greutate foarte jos si actionata electronic. Pe locul unde ar fi trebuit sa fie ghidonul se afla o clapa la care Flake isi interpreta amuzant partitura.
La “Rammstein” pe bratele lui Till au fost atasate doua aruncatoare de flacari, renuntandu-se la celebra mantie in flacari. Piesa a sunat in aceeasi nota: extrem de bine!
“Sonne” o piesa absolut fantastica, una dintre cele mai bune piese ale concertului, a beneficiat si ea de sase flacari uriase plecate alternativ din scena si platforma.
“Ich Will” – apogeul concertului!!! Nebunie generala!! La finalul piesei au fost cateva explozii uriase si brusc, ca printr-o magie, toti au disparut de pe scena, ramanand doar Richard plimbandu-se dintr-o parte in alta a scenei si batand din palme.
“Ohne Dich”, o foarte frumoasa si trista poveste de dragoste nu a fost sustinuta de efecte de lumina sau pirotehnie, cu exceptia ploii de foc care curgea efectiv peste Till la sfarsitul piesei. Sensibilitate, pasiune si frumusete! Ca un leit-motiv al existentei si creatiei Rammstein…
Ultima piesa, coverul dupa Depeche Mode, “Stripped”, a incheiat concertul cu efecte de lumina magica, o varianta de final deosebita si calatoria lui Oliver (in locul lui Flake) intr-o barca pneumatica pe marea de oameni. Restul trupei a ramas nemiscata asteptand intoarcerea lui pe scena. Un moment absolut senzational! Rammstein si-a atins destinatia finala a calatoriei: inimile noastre, ale muritorilor de rand.
Apoi s-au inclinat in fata publicului, Till a multumit in engleza si germana si au parasit scena. Iar noi am ramas tintuiti pe locurile noastre, fara cuvinte si fara nevoia de a vorbi. Cu siguranta fiecare dintre noi incerca sa rememoreze totul si sa nu uite nici o secunda din magia show-ului. Au fost practic 19 piese cantate intr-un ritm nebun, fara pauze intre ele si fara cuvinte inutile adresate publicului. Doar simpla multumire de la final.
I-am perceput pe acesti oameni ca fiind o masinarie de muzica, cu o energie fara sfarsit. Vin, canta, fac spectacol, dau tot din ei si pleaca, lasandu-ne hipnotizati. Ne-am intors acasa putin confuzi: am visat sau a fost real? Iar fascinatia si admiratia fata de Rammstein au crescut ireversibil.
M-am confesat voua, celor care ii iubiti sau celor carora va sunt indiferenti, din pornirea fireasca de a le multumi si de a va asigura ca acesti oameni sunt la fel de profunzi, pe cat de geniali. Iar in spatele aparentei violente am descoperit frumusetea, simplitatea, pasiunea si maretia acestei uimitoare “fiinte”: Rammstein.
DANKE SCHÖN, RAMMSTEIN!
PS – Multumim pe aceasta cale prietenilor nostri fara de care aceasta experienta poate nu ar fi fost posibila: Norina Solomon, Simona Dragne, Raluca Feher, si in mod deosebit lui Marius Dragomir (nu am uitat berea promisa!), cat si celor care ne-au fost alaturi in toata aceasta nebunie: Erika si Tinel.
cristina@rammstein.ro