E posibil ca cei 4 amici ai tai sa nu mai fi vazut alt concert vreodata...
Numai asa puteai sa tragi o asemenea concluzie, sau poate sint fani inraiti si nu pot judeca la rece.
Sa vedem ce spune si Cristi Geambasu despre festival. E unul din putinii ziaristi seriosi care, desi se ocupa in special de sport, a fost la toate editiile Artmania si a scris mereu despre eveniment:
"Sibiul a rămas acelaşi. Fosta capitală culturală europeană îşi primeşte oaspeţii la fel. Rockeri şi de alte confesiuni muzicale. Oamenii sînt amabili, cafenelele, restaurantele şi barurile gem de consumatori, pentru o bere aştepţi un secol, iar pentru un şniţel o eră geologică. Pentru că e foarte la îndemînă, ţi se spune că sîntem în România, deşi în situaţiile convenabile auzi tot felul de poveşti nemuritoare cu saşi şi şvabi. Ceva s-a schimbat în rău la Sibiu din 2007 încoace, cînd am fost întîia dată la Artmania. Ceva care nu ţine nici de oraş, nici de chelneri. Ceva legat de organizatori. Nivelul festivalului scade alarmant, lipsa de orizont a celor care aleg trupele pare şi ea evidentă. Trupele invitate anul acesta au arătat exact ca pentru un an de criză, din linia a doua a notorietăţii, cu minimum de mijloace tehnice, dar şi de personal. Fiind cumpărător de abonament, am observat că la nivelul preţului biletelor criza nu s-a manifestat. Houston and Sibiu, we have o problem! Las’ că un păhăruţ de Jagermeister de 50 de grame băut în spaţiul festivalului se plătea cu 3 jetoane.Fraţilor, unde-i bateristu’?
Să trecem la muzică. Între slab, mediocru lustruit şi mediu spre bine. Amintiri şi nostalgie după Anathema, Opeth, My Diyng Bride, Within Temptation, Tarot. La capitolul slab spre mediocru, Sisters of Mercy. Cu pronunţate accente de ridicol. O scenă inundată de fum colorat şi gros, ca la un barbecue cu pastramă de oaie. Efect scenic menit să ascundă absenţa bateristului, suplinită de sintetizatorul care reproducea şi sunetul clapelor. Andrew Eldrich şi ceilalţi doi cetăţeni britanici susţin că ei ar cînta rock gothic, dar voi să nu îi credeţi! Fiindcă nouă ni s-a părut că băieţii şi-au ratat o carieră remarcabilă în muzica disco şi electronică. Ceva între Modern Talking şi Kraftwerk.
Mai departe. Sirenia. Mediocru spre mediu. Norvegieni din Stavanger întăriţi cu o solistă vocală din Spania. Ailyn, Pilar Gimenez Garcia pe numele ei de domnişoară nerockeriţă, e o fată drăguţă, cu o rochie remarcabilă, dar cu voce încă în căutare. Pretenţios spus, Sirenia aparţine curentului symphonic rock. Foarte pretenţios spus, doar Morten Veland (chitară, clean vocals, death vocals) ridicîndu-se la un nivel acceptabil. Idei puţine, multă muzică înregistrată pe bandă (clapele, corurile). Aveai impresia că jumătate din formaţie rămăsese acasă.
Şi mai departe. Kamelot. Americani. Power metal. Din nou pretenţios spus. Pasajele instrumentale undeva între notele 6 şi 7, implicare OK, solistul vocal, norvegianul Roy Khan, cu o prezenţă scenică originală, dark casual elegant dacă o putem numi aşa. A mulţumit publicului român cu neaoş “gincue” polonez, mai pe urmă flegmînd de cîteva ori pe scenă, efect probabil al unui prînz cu ciolan afumat şi varză călită. Voce adaptată stilului trupei. Inspiraţie componistică modestă.
Încă mai departe. Dark Tranquillity, melodic death metal. Trupa cea mai vie a festivalului. Suedezii din Goteborg au şi interacţionat cel mai natural cu publicul. Mikael Stanne a alergat şi a cîntat death growl fără oprire timp de o oră şi un sfert, s-a bucurat de atmosfera din Piaţă şi a promis că Dark Tranquillity va reveni in România. Nu era un angajament politicos, ci bucuria de a descoperi un public care merita o muzică mai bună decît Sisters of Mercy.
Apogeul Artmaniei 2010 urma să fie Serge Tankian. Carte de vizită solidă, muzician, poet, instrumentist, compozitor şi, nu în cele din urmă, activist politic. Sau politruc, cum ştiam noi de pe vremea lui Ceauşescu. Omul a dat numeroase interviuri printre două îmbucături la prînzul de la Hotel Gothic, unde a şi locuit la Sibiu, apoi a urcat pe scenă pentru a condamna realităţile crude ale lumii capitalului, pentru a-i anatemiza pe milionari, pentru a-l înjura pe George W. Bush. Mă rog, mesaj protestatar de stînga la modă în anumite cercuri mai mult sau mai puţin semite în USA. Muzica, un haloimăs, adică un fusion - rock and roll, dance, disco, heavy, symphonic, plus înjurăturile adresate bogaţilor Americii, Americii în general, acea Americă în care el a crescut, a învăţat muzica, a format System of a Down, unde s-a îmbogăţit, brr!, acea Americă tolerantă şi imbecilă care îi permite lui să protesteze împotriva sistemului, a nedreptăţilor sociale, în timp ce armeanul din el mai pune cîteva cărămizi la contul din bancă. La final, după doar o oră de întrebuinţare, apostolul cu cioc al săracilor nu a bisat nici măcar o melodie, fiindcă, nu-i aşa, nu de pomeni au nevoie sărmanii, ci de proiecte!"
sursa:
http://blogsport.gsp.ro/geambasu/