Till filmează în Estonia

Till a filmat un video şi a avut o sesiune foto în Rummu karjäär din Estonia, în data de 12 iunie, dupa concertul din Talinn din data de 11 iunie. Nu cunoaştem motivul filmării, dar cel mai probabil ar putea fi vorba de un nou videoclip Lindemann. Rummu karjäär este o carieră de calcar, care în ultima vreme a fost transformată în inchisoare, dar acum este dezafectată. Regizorul videoclipului este vechiul prieten al Rammstein şi Lindemann, Zoran Bihać.
Fotografiile din timpul filmării pot fi vizualizate AICI.

Tägtgren despre Lindemann

Înaintea concertului Pain din Kiev (Ucraina), pentru promovarea albumului “Coming Home”, Peter Tägtgren a acordat un interviu jurnaliştilor de la Noizr ZIne, în care oferă detalii despre Pain, Lindemann, Hypocrisy şi munca în studioul său “The Abyss”, în calitate de producător al multor trupe celebre.

 

foto: Photo by Stefan Heilemann / Heilemania

Planuri de viitor

Richard Kruspe şi Paul Landers au dat recent un interviu revistei Teamrock în care dezvăluie faptul că Rammstein lucrează pentru noul album 4 zile pe săptămână, de luni până joi, într-o atmosferă plină de energie pozitivă, la care contribuie toţi membrii trupei, în spiritul primului album, “Herzeleid”. Nemţii încearcă idei noi, metode neconvenţionale, se gândesc chiar la schimbarea producătorului. Trupa lucrează intens, cât poate de repede, dar nu doreşte să facă rabat de la calitate în favoarea cantităţii. La acest moment, sunt conturate 30 de idei de piese, unele cu versuri, altele încă fără.

În ultimul număr al revistei Metal Hammer puteţi găsi un interviu exclusiv cu Rammstein, dar şi informaţii despre noul album Emigrate: Richard va colabora cu Till pentru noul album Emigrate, pe piesa cu titlul “Let’s Go”. Piesa este ca un imn închinat prieteniei longevive dintre cei doi, inspiraţia piesei fiind anii mulţi de colaborare şi prietenie de-a lungul vremurilor bune şi rele. Noul abum Emigrate este planificat a fi lansat în acest an.

Foto: Teamrock

Yukon: Mein gehasster Freund

Till Lindemann, împreună cu amicul Joey Kelly, membru al celebrei trupe Kelly Family şi mare iubitor de sporturi extreme, au un proiect comun, care se cheamă “Yukon: Mein gehasster Freund”, o carte ilustrată despre călătoria acestora de-a lungul teritoriului şi râului Yukon (Canada), plină de peisaje şi portete încântătoare, acompaniate de texte pe măsură, marca Till Lindemann.

Data lansării este 10 octombrie 2017, iar cartea poate fi comandată momentan pe www.amazon.com la preţul de 79 euro.

 

Rammstein: Paris

Mult-aşteptatul  “Rammstein: Paris” va fi lansat în 19 mai 2017 în următoarele formate:

  • Rammstein: Paris (Standard Edition DVD) 1 disc
  • Rammstein: Paris (Special Edition CD+DVD) 3 discuri
  • Rammstein: Paris (Special Edition CD+Blu-ray) 3 discuri
  • Rammstein: Paris (Limited “Metal” Fan Edition CD+Blu-ray) 3 discuri
  • Rammstein: Paris (Double CD) 2 discuri
  • Rammstein: Paris (Deluxe Box Edtition Vinyl LP) 7 discuri

DVD/Blue-Ray-ul va cuprinde 21 de piese şi un making–off şi va avea o durată de 128 de minute. Începând cu această seara, filmul regizat de Jonas Åkerlund va fi difuzat în peste 1000 de cinema-uri din întreaga lume, dar cu o durată de 98 de minute pentru marile ecrane.

Rammstein: Paris – filmul

Înainte de a vă da o veste mare, dorim să precizăm că mult așteptatul DVD Rammstein: Paris se apropie și de noi cu pași repezi. Suntem foarte nerăbdători în privința lui, mai ales că se anunță a fi un film absolut fenomenal, probabil cel mai bun film al unui concert Rammstein si unul din cele mai bune filme de concert din toate timpurile. Regizorul suedez Jonas Åkerlund a reușit performanța de a filma concertul din Paris Bercy din 2012 din 60 de unghiuri extraordinare, cu 30 de camere, astfel că vom avea parte de 98 de minute și 21 de piese Rammstein de mare senzație. Chiar și cu o echipă mare de editori de imagine, proiectul a durat mai mult de un an ca să iasă la o calitate ireproșabilă.
„Rammstein este o operă de artă fără sfârșit. Și chiar dacă ar putea suna puțin pretențios, vreau să spun că nu cred că un asemenea nivel de precizie va mai fi atins vreodată intr-un film de concert. Filmul este unic.” (Jonas Åkerlund)
Iată și cele trei trailere oficiale ale filmului:

Și acum marea veste: București se află pe lista orașelor în care filmul Rammstein: Paris va fi proiectat pe marile ecrane!!!! Proiecția va avea loc la Grand Cinema Digiplex, în 23 martie 2017, la ora 20.00. Pentru rezervarea biletelor, urmăriți site-ul oficial http://www.rammstein-paris.co.uk/, introducând „Bucharest” în secțiunea de căutare.

Noi detalii despre viitorul DVD

Se pare ca se apropie o data oficiala a anuntului lansarii DVD-ului. Adrianna Merlucci, care a lucrat la post-productie, si-a adaugat filmul in portofoliul ei: www.amerlucci.com
Ea spune ca productia DVD-ului a inceput in octombrie 2012 (sase luni dupa terminarea celor doua concerte din Paris) si s-a terminat in decembrie 2016.
De asemenea, pe portalul imdb.com, pagina DVD-ului a fost actualizata cu intreaga echipa de productie
Se pare ca patru trailere vor fi difuzate in cinema-uri. La acest moment nu se cunoaste o data de lansare.

Setlist-ul concertelor din Paris, din 6 si 7 martie 2012:
Sonne
WIDBIFS?
Keine lust
Sehnsucht
Asche zu Asche
Feuer frei!
Mutter
Mein Teil
Du riechst so gut
Links 2 3 4
Du hast
Haifisch
Buck dich
Mann gegen Mann
Ohne dich
Mein Herz brennt
Amerika
Ich will
Engel
Pussy
Fruhling in Paris

Credit: rammstein-portugal.com

Date de turneu 2017

Au început să se anunțe datele de turneu pentru anul viitor. Deocamdată printre țările norocoase se numară Germania, Belgia, Danemarca, Franța, Cehia, Estonia, Islanda. Sperăm și la zone mai accesibile pentru fanii din România.
Toate datele de până acum și locațiile se găsesc în secțiunea LIVE 2017.