Dacă Bismarck a făurit prin fier si sânge Germania imperială a secolului XIX, Rammstein au forjat prin fier si foc Germania postmodernă, propulsând-o pe rampa unei lumi din ce în ce mai globalizate.
Imagistica si sound-ul inconfundabil, spectacolele unice, versurile în germană, în conjunctie cu vocea penetrantă a lui Till, zecile turnee pe tot mapamondul si videoclipurile socante, controversate si provocatoare sunt pledoarie pentru o mostenire ce, fără de tăgadă, face deja parte din patrimoniul cultural german, dacă nu la nivel de discurs oficial, de stat, atunci cel putin de facto.
Paradoxul este că în tara de bastină, cei sase artisti încă se confruntă cu reminiscente ale sistemului de cenzură a Germaniei de Est, prin diverse masinatii ale aparatului de stat care obstructionează astfel dreptul la liberă exprimare, în detrimentul unei “viziuni sănătoase asupra societătii si eticii acesteia”. Exemplificativ în acest sens este cazul deja celebru al excluderii piesei “Ich tu dir weh” de pe versiunea germană a albumului “Liebe is für alle da” si interdictia de a interpreta această piesă in show-urile din zona germană a turneului LIFAD. Un exemplu mai mult decât grăitor.
Ca si Germania postbelică, Rammstein au avut o relatie specială cu tara vecină, Polonia, si cu publicul de aici. Dată fiind utilizarea unei iconografii care ar putea fi revendicată de cei care vor să îi discrediteze ca fiind o versiune contorsionată a imagisticii national-socialiste, Rammstein au stârnit si vor stârni în continuare aprigi controverse. E un adaos semnificativ la acel shock-value care i-a făcut atât de vestiti. Dată fiind situatia de transparentă între cele două tări, la nivel de contacte trans-frontaliere, în conjunctie cu germana, ca limbă cel putin la fel de importantă ca si engleza printre tinerii polonezi, s-a ajuns la o afinitate extraodinată la vest de Odra fată de fenomentul Rammstein.
Polonia a figurat printre tările din primele turnee europene ale trupei, primul concert în Varsovia datând din 1996 si fiind receptat cu mare ardoare la nici un an după debutul discografic. Au urmat multe concerte poloneze de-a lungul anilor, majoritatea în celebrul Spodek din Katowice, dar si Łodż. Rammstein a adus si continuă să aducă un aport la reconfigurarea relatiei dintre germani si polonezi si a perceptiei celor din urmă asupra primilor, într-un sens cât se poate de pozitiv (valabil si pentru relatia dintre francezi si nemti). E o bucurie să vezi după sute de ani de conflicte si stereotipii, o cucerire germană, dar de data asta pasnică, menită să ia cu asalt inimile oamenilor si să le umple de bucurie, adrenalină si foc.
Turneul “Best of” Rammstein, intitulat simbolic “Made in Germany 1995-2011”, poate provoca câteva zâmbete, având în vedere că aproape toate albumele trupei au fost înregistrate oriunde altundeva (Suedia, Spania, Statele Unite, Franta) si nu în tara mamă. Dincolo de asta, la doi ani după lansarea “LIFAD” avem parte de o scenă nouă si un nou concept coregrafic. “Nou” e destul de impropriu zis, dat fiind melanjul de scene memorabile pe care le putem regăsi, atât din “Live aus Berlin”, turneul “Mutter”, “Völkerball” sau turneul “LIFAD”.
Seria de concerte sub titulatura “Made in Germany 1995-2011” a început pe 6 noiembrie 2011 în Bratislava, iar după escale în Zagreb, Budapesta si Praga a poposit si în tara lui Sobieski. Și nu oriunde, ci într-un oras cu o puternică sonoritate în memoria colectivă germană si poloneză –Danzig/Gdańsk- si pe parcursul a 2 concerte consecutive.
Sala care a fost măcinată de focul Rammstein a fost proaspăt inaugurata ERGO Arena, construită cu prilejul sirului de modernizări la nivelul clădirilor si infrastructurii din toată Polonia, în pregătirea campionatului de fotbal EURO 2012.
S i în acest loc s-au adunat încet, încet într-o seară de luni, mai bine de zece mii de oameni, nu numai polonezi ci si rusi, suedezi, nemti si printre altii am întâlnit si un olandez si un român – Sorin, un vechi prieten al forumului Rammstein.ro. Cum concertele din Germania sunt pe cât de numeroase, pe atât de rapid declarate sold-out, nemtii care nu au reusit să prindă loc în tara mamă, au luat cu asalt Polonia, fiind si biletul mai ieftin , dar si toate costurile aferente unei astfel de călătorii.
Legat de toată partea organizatorică, aceasta a fost de competenta Live Nation Polonia, care si-a dovedit profesionalismul, intrarea publicului fiind una lină, acustica sălii find numai bună pentru un volum ridicat, dar nu exagerat si un sunet puternic, distingându-se bine instrumentele între ele.
Trec cu vederea peste trupa de deschidere Deathstars, care poate si-a avut segmentul ei de fani, dar nu a reusit să stârnească prea mult spiritele, majoritatea celor din fata scenei fiind acolo pentru Rammstein.
Un show unic, de peste două ore si cu un setlist de douăzeci de piese, parcurgând toate albumele, si adăugând piese care nu au mai fost cântate de ceva vreme. Piese care cu sigurantă au fost o surpriză mai mult decât plăcută pentru multă lume. Intro-ul a fost cu totul special. Trupa, cu Oliver în frunte purtând o tortă, Christoph cu un steag Rammstein, si Flake cu steagul polonez, a parcurs o pasarelă suspendată de tavanul sălii înspre scenă, iar acolo a fost depuse steagurile ca ofrandă publicului. Torta a dat nastere la un fel de flacără olimpică într-un recipient imens. Pentru câteva clipe trupetii au încremenit în pozitie de drepti, dar nu pentru mult timp, căci a început numărătoarea si “Sonne” a început să răsune prin Ergo Arena. Setlistul a diferit nitel fată de cel din Bratislava, “Keine Lust” -plină de fum presurizat în sincron cu rifful principal, fiind urmate de “Sehnsucht”, spre bucuria multora din public. Melodia a început cu artificii, declansate la nivelul boxelor de sus, de tobele lui Christoph, iar pe la intermezzo-ul lui Flake au început să ardă flăcări verzi chiar în fata scenei, Till stând în spatele lor, contemplativ, apoi revenind în fata pentru versurile de final ale melodiei.
Ropotul a continuat cu “Asche zu Asche”, o piesă exotermă la propriu si la figurat, în timpul căreia, stativele de microfon ale lui Paul si Richard au ars pentru scurt timp, iar Till emana un fum purpuriu din costumul multi-dotat. Fără partea vizuală, un show Rammstein clar nu ajunge la mai mult de jumătatea valorii sale. “Feuer Frei” a fost ultima piesă pe care am făcut fotografii din photopit si pot spune că era să ne prăjim acolo de la năduseala suflătoarelor de flăcări. Apoi a urmat una din piesele rar cîntate live, “Mutter”, prima baladă a serii. Interpretarea teatrală a ajuns la un prim apogeu odată cu spectacolul “Mein Teil” si iscusinta lui Till de a-l pârjoli în costum de bucătar pe Flake.
După ce a dat gres cu primul aruncător de flăcări, cu al doilea – mai mare si cu jet mai prelung – a reusit declanseze o serie de artificii de pe uriasa cratită în care era tinut ostatic Flake. O reîntoarcere la primul album ne-a adus “Du riecht so gut”, cu un solo Paul & Richard pe chitări în flăcări si o sală trepidantă pe refren. “Links 2,3,4” si “Du hast” (aici am avut parte de flăcări în fata scenei de sus în jos pe “Ja” si de sus în jos pe “Nein” ) au pavat drumul spre epopeea lui Flake –fluturând steagul polonez- în barca pneumatică, pe bratele unduitoare ale publicului, pe ritmurile “Haifisch”. Timp în care Richard a avut timp să se facă dispărut si să apară pe cea de-a doua scenă montată în mijlocul publicului. Cu el la sintetizator, si cu un intro variat, cu sample-uri de clape sau de chitară, podul dintre scene a coborât încet, iar Cristoph cu perucă i-a adus în lesă pe ceilalti membrii spre scena mai mică, exact ca în videoclipul “Mein Teil”. Am fost părtasi la trei piese pe scena mică, prima fiind “Bück dich”, cântată cu mare aplomb. A fost o idee foarte generoasă din partea lor, obtinând o mai mare apropiere de public astfel, cântând chiar în mijlocul acestuia, fără vreun efect pirotehnic, si într-un spatiu ce aduce aminte de o scenă de club minuscul, ajungându-se la o atmosferă mai intimă. Stropitul fanilor pe “Bück dich” a răcorit cu sigurantă câteva capete înfierbântate. Nu foarte diferit conceptual, a urmat “Mann gegen Mann”.
După două piese asa de “grele”, Rammstein au încercat să ne ducă în cealaltă extremă si să ne înmoaie nitel cu “Ohne dich”. De mentionat că, cu fiecare piesă, nivelul scenei mici se ridica cu câte o treaptă, iar apoi pe la sfârsitul lui “Ohne dich”, a început să coboare iar podul pentru a-i readuce pe cei sase spre scena mare. Luminile s-au împutinat, iar gigantica elice din mijlocul scenei a început să se rotească si să scârtâie. Încet, încet s-a strecurat si intro-ul lui “Mein Herz Brennt”. Da, au cântat această piesă arzătoare spre deliciul multora, pe parcursul căreia Till a aprins un mic artificiu de semnalizare rosu, tinându-l deasupra capului. Au curs râuri de confetti pe “Amerika”, dar ceea ce m-a surprins e că Till nu a cântat partea cu “This is not a love song”, care era picanteria ironică si forma voalată de a enunta un lucru prin a nega opusul acelui lucru. “Ich will” “Pussy”. Lipseste o virgulă, însă succesiunea nu a fost chiar aleatorie, pare-se. De fapt tot setistul a fost foarte organic, bine închegat, creionând constant contraste emotionale si scenice. Însă “sculamentul” lui Till cu care ar fi fericit o multime de lume, s-a lăsat păgubas, arătându-se nitel …constipat. Zero spumă albă pentru Polonia, spre amuzamentul dar si mirarea multora. Asa că, “You have a Pussy. Dick doesn’t work tonight. So what’s the problem? We do it!” a fost replica lui Till, iar publicul a urlat bucuros “Quick!”.
Multă lume, crezând că s-a terminat concertul, a început să se îndrepte spre garderobă, dar când să plece, au auzit fluierături. Erau nimeni altii decât Paul si Richard, iar “Engel” era pe cale să înceapă: ultima piesă a serii, cu un Till în formă mare, mare, înaripat, împărtind flăcări în dreapta si în stânga. Membrii trupei au îngenunchiat apoi în fata publicului si au multumit acestuia în limba de bastină.
Un spectacol executat cu meticulozitate si precizie, urmând o scenografie riguroasă si am putea spune rigidă, dar fără de tăgadă de o intensitate ce putine evenimente le pot egala. După un concert Rammstein, parcă plutesti, nu stii pe ce cărare să o apuci, îti vine să îmbrătisezi pe toată lumea, nu mai distingi între prieteni sau dusmani, ai doar un mare zâmbet pe chip si simti că încă îti bate inima tare de tot.
Un show de vis cu un public pe măsură si o trupă care încă mentine steagul sus. Și nu cred că va păli prea curând stindardul Rammstein…
LIFAD!
Galerie foto RAMMSTEIN in Gdansk – autor Victor Cristescu 14.11.2011